Cum va fi folosită donația?
Cu implicarea dumneavoastră, această familie și alți 2000 de copii vor putea aspira la o viață mai bună, astfel:
- Asigurăm copiilor rechizite, materiale educaționale, echipamente digitale și internet
- Contribuim la masa zilnică a copiilor cu un trai precar, prin produse, catering sau tichete sociale
- Ajutăm copiii la teme sau în pregătirea pentru examene, cu sprijinul voluntarilor seniori
- Acoperim nevoile de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse igienice și sanitare
- Oferim consiliere psihologică și emoțională copiilor afectați de problemele și mediul în care trăiesc
- Organizăm ateliere și cluburi educaționale sau vocaționale prin implicarea unor mentori online
- Susținem centre sociale de tip after-school să ofere copiilor sprijin școlar în comunități defavorizate
- Implicăm copiii în programe de vacanță sau le organizăm tabere de vară
- Dăruim cadouri de Sărbători copiilor
Cu o experiență de 35 de ani în domeniul social, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat un program național de asistență socială și acces la educație în sprijinul copiilor aflați în situații de viață foarte dificile. Prin Fondul Special pentru Copii, primesc un ajutor financiar rapid și direct copiii care provin din centre de plasament sau care sunt lăsați în grija rudelor, care au părinți bolnavi ori sunt crescuți de un singur părinte, vin din familii numeroase, sunt neglijați sau a căror sănătate riscă să se deterioreze. Scopul nostru este să ne asigurăm că nu renunță la școală, că nu se pierd din cauza mediului din care provin și că se integrează cu succes în comunitate.
Prin donația dumneavoastră și implicarea altor oameni de bine reușim să susținem educația acolo unde lipsurile și vulnerabilitatea riscă să fure unor copii minunați această șansă. Nu îi lăsăm să își abandoneze viitorul!
Povestea Sofiei
Un tată își pregătește fetița pentru o nouă zi de școală din clasa I. Îi face codițele cu o viteză amețitoare, pentru că e grabă mare dimineața! Cu toate astea, nu uită să îi prindă două agrafe roz și zâmbește mulțumit de rezultatul final. Săndel o crește pe Sofia singur de la 4 ani. Numele el i l-a pus, după bunica maternă. Când îl întrebi cum se descurcă singur cu o fetiță mică, ochii i se umplu de lacrimi. Multe au trebuit să învețe și să îndure de când Mama a plecat spre lumea veșnică… Gătește aproape orice, are toată răbdarea din lume, știe să asorteze hainele și să deseneze pisici.
De ceva timp însă, viața Sofiei și a tatălui singur a devenit mai blândă, atunci când au aflat despre Centrul Generații. Aici Sofia este în siguranță, vine după școală, ia prânzul cu copiii, își face temele și se simte prețuită și iubită. Colegele noastre, seniorii care sunt voluntari și ceilalți copii au grijă de ea ca de ochii din cap. Cu ajutorul psihologului, încearcă să depășească ușor ușor pierderea pe care a trebuit să o îndure la o vârstă mult prea fragedă.