26 iul. 1.143 de copii au finalizat anul școlar cu rezultate și abilități emoționale și practice îmbunătățite, prin proiectele sociale ale Fundației Regale Margareta a României
- 1.143 de copii din medii defavorizate susținuți în anul școlar 2022-2023
- Activități after-school în 22 de comunități prin proiectele Centrele Generații și Cluburile Generații, precum și burse pentru școală prin Fondul Special pentru Copii
- Îmbunătățiri educaționale, emoționale și practice semnificative pentru copiii incluși în proiectele sociale ale Fundației Regale Margareta a României
Anul școlar 2022-2023 a adus îmbunătățiri educaționale, emoționale și practice semnificative pentru copiii sprijiniți prin programele sociale Centrele Generații, Fondul Special pentru Copii, respectiv proiectul Cluburile Generații, derulate de Fundația Regală Margareta a României. Astfel, 1.143 de copii din medii defavorizate, au finalizat cu succes anul școlar, pentru majoritatea însemnând o șansă în plus la viitor. Proiectele s-au desfășurat în județele Alba, Arad, Bacău, Bistrița Năsăud, Cluj, Brașov, Galați, Ilfov, Mureș, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Sălaj, Călărași, Suceava, Neamț, Prahova, Iași, Tulcea și București.
Programele sociale și educaționale de prevenire a abandonului școlar oferă oportunități în cadrul a 22 de comunități pentru copiii din familii cu venituri mici sau familii monoparentale, copiii lăsați în grija altor persoane, copiii proveniți din mediul rural, copiii de etnie romă sau cei cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale. Copiii au sprijinul necesar pentru a-și continua educația în ciclul primar, gimnazial sau liceal, dar și pentru a-și valorifica potențialul personal și a participa la viața comunităților locale. Astfel:
- 98% dintre copii (1.128) au absolvit anul școlar și își vor continua studiile în clasa următoare
- 62% dintre copii (705) și-au îmbunătățit rezultatele școlare
- 672 de copii au participat la un after-school social, prin proiectele desfășurate în 21 comunități defavorizare, cu sprijinul Hochland România, Fundația Bosch România, Raiffeisen Bank, Cargus, SofMedica, KPG Hotel and Resort Co.Ltd
- 50 de copii au participat la activități nonformale și outdoor prin proiectul Cluburile Generații – educație nonformală tip outdoor pentru copii cu sprijinul profesorilor, co-finanțat prin Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
- 141 de copii au beneficiat de burse școlare susținute de Henkel România, Fundația ALFA pentru Educație și Sănătate, Fan Courier, KPG Hotel and Resort Co.Ltd
”Sunt elevă la Colegiul Național ,,Barbu Știrbei ” din Călărași și sunt bucuroasă că mă număr printre copiii care beneficiază de bursa pentru școală acordată de Fundația Regală. Pentru mine, această bursă a însemnat un real sprijin financiar, care mi-a permis să mă concentrez mai mult asupra celui mai important aspect al școlii: învățarea.”, este mărturia Ionelei, elevă în clasa a XI-a, beneficiară a programului Fondul Special pentru Copii.
- 693 de copii au participat la excursii sau tabere educaționale pentru a-și lărgi universul cunoașterii
Suntem încântați de realizările copiilor care au finalizat un ciclu de studii și îi felicităm pentru performanțele deosebite în anul școlar încheiat:
- 85 de copii au susținut evaluarea națională și vor continua studiile la liceu sau colegii tehnice
- 2 copii, aflați în ultimul an la liceu, au promovat examentul de Bacalaureat
- 145 de copii au obținut diplome speciale pentru rezultatele lor extraordinare la învățătură, la olimpiade, concursuri școlare și extrașcolare, simpozioane sau performanțe sportive
- 16 copii au fost implicați în acțiuni de voluntariat la liceele din care făceau parte, în cadrul taberelor urbane desfășurate de DGASPC Sector 6 sau la ONG-uri cu profil social și ecologic
Activitățile intergeneraționale, incluse în toate proiectele menționate, au avut un impact pozitiv asupra copiilor, contribuind atât la rezultatele lor, cât și la dezvoltarea cunoștințelor, abilităților vocaționale și personale. Astfel:
- 825 de copii au participat la cursuri de educație artistică, rutieră, antreprenorială, ecologică și financiară, curiozități din lumea naturii, bune maniere și etică, orientare profesională, educație sanitară, prim ajutor, gândire strategică, gătit, grădinărit, orientare turistică, robotică, teatru, codare, limbi străine, fotografie, matematică distractivă, leadership, vorbit în public sau ecologizarea și protecția mediului
- 002 de copii au participat la ateliere vocaționale de artă, creație, sport, meșteșuguri sau obiceiuri
- 752 de copii au beneficiat de consiliere și ateliere de dezvoltare emoțională
Claudia are 11 ani și este elevă în clasa a IV-a. Locuiește împreună cu mama și cele două surori în condiții precare: într-o singură cameră, închiriată, dotată cu piese de mobilier uzate, fără apă potabilă, gaze naturales au canalizare. Din cauza lipsei locurilor de muncă stabile, cei doi părinți nu au avut resurse financiare necesare traiului de zi cu zi, tatăl văzându-se nevoit să ia drumul străinătății, pentru a munci. De 5 ani, Claudia vine la Centrul de zi Cenade, din județul Alba, unul dintre centrele care face parte din programul Centrele Generații, unde, multor copii cum e Claudia, le sunt ameliorate suferințele provocate de lipsuri și le sunt aduse speranța și încrederea că și ei pot. Aici, Claudia poate să își îmbunătățească situația școlară, pastrând legătura cu voluntarul senior, care o susține în realizarea temelor școlare. Activitățile educaționale de sprijin și toate atelierele intergeneraționale îi dau curaj și încredere că, într-o zi, va deveni o bună educatoare. De la instructorul de muzică învață să cânte la chitară și ”e cel mai frumos lucru’’, spune ea. Pe parcursul atelierelor de gătit, cu implicare și motivație, învață multe rețete noi, pe care le încercă și acasă, iar sărbătorirea zilei onomastice cu tort și baloane îi umple sufletul de fericire. Fiind talentată la desen, îndemânatică și răbdătoare, atelierele de creație sunt o bucurie pentru ea, păstrând cu grijă fiecare lucrare proprie. Iubește natura și deprinde la atelierul de ecologie ce înseamnă a nu irosi, ci a refolosi materiale reciclabile, într-un mod creativ. Timpul petrecut la centru, alături de copii de vârsta ei, o ajută să-și facă prieteni cu care împărtășeste idei, se consultă asupra cărților citite și așteaptă cu nerăbdare fiecare activitate alături de voluntarii seniori din proiect.
Împreună cu oameni de bine ne preocupăm și investim atât în generațiile viitoare, cât și pentru a crea punți între generații. În anul școlar 2022-2023 suntem recunoscători că ne-au fost alături:
Sponsori program Centre Generații: Hochland România, Fundația Bosch România, Raiffeisen Bank
Sponsori și parteneri instituționali Centrul Comunitar Generații București (sector 6): SofMedica, Cargus, KPG Hotel and Resort Co.Ltd, DGASPC sector 6, Colegiul ”Spiru Haret” UCECOM, MiniArtShow by Ioana Ginghină, MindHub București, Fundația Progress-proiect CODEKids, precum și sponsori in kind: Mega Image, Boromir, Ferrero România, Herlitz România, Booking Holdings România, Gino Rossi Production
Sponsori program Fondul Special pentru Copii: Henkel România, Fundația ALFA pentru Sănătate și Educație, Fan Courier, Air BP Sales Romania, KPG Hotel and Resort Co.Ltd, precum și sponsori in-kind: Boromir, Mega Image, Ecco Shoes, Gino Rossi Production
Proiectul ”Cluburile Generații – educație nonformală tip outdoor pentru copii cu sprijinul profesorilor” este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Parteneri proiect: Școala Gimnazială nr. 4 Turnu Măgurele și Școlile Gimnaziale nr. 1 și 2 Islaz, jud. Teleorman