Rețea de siguranță comunitară pentru vârstnici | Fundația Regală Margareta a României
Rețea de siguranță comunitară pentru vârstnici | Fundația Regală Margareta a României
30946
post-template-default,single,single-post,postid-30946,single-format-standard,ajax_updown_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive,elementor-default,elementor-kit-28060

Rețea de siguranță comunitară pentru vârstnici

Rețea de siguranță comunitară pentru vârstnici

Fondul Special pentru Vârstnici a fost lansat în martie 2020, ca un fond de urgență pentru a deservi nevoilor stringente ale vârstnicilor din România și pentru a gestiona izolarea socială determinată de coronavirus. În acest sens, Fundația a activat o rețea de servicii sociale și de suport, a extinzând proiectele proprii și susținând ONG-uri și initiative civice dedicate seniorilor aflați în dificultate.

Unul dintre aceste ONG-uri este Asociația „Oastea Domnului” Gherla, care sprijină, prin proiectele sale, persoanele vârstnice nevoiaşe. Cum peste 80% dintre seniori sunt singuri în cea mai vulnerabilă perioadă a vieții lor, sentimentul de inutilitate şi de singurătate, situaţia financiară și problemele de sănătate sunt principalele provocări cu care se confruntă în viața de zi cu zi.

În acest context, Asociația „Oastea Domnului” Gherla le face viața mai frumoasă celor 177 de vârstnici din județul Cluj, din 19 localități, inclusiv Mun. Cluj-Napoca, Gherla și Dej și satele din împrejurul Gherlei, care trăiesc în condiții modeste, cu venituri mici și medii sau chiar fără venituri. Singuri, necăutați de familie sau cu membrii familiei aflați la distanțe mari de ei, sunt dornici să se implice în diverse activități de socializare.

În fiecare an, Oastea Domnului organizează cel puțin 2 sau 3 întâlniri de socializare sub titlul „Sănătate pentru trup și suflet” pentru vârstnici. La aceste întâlniri participă atât medici sau asistente și un preot, care oferă sfaturi atât în ceea ce privește sănătatea fizică, cât și sănătatea emoțională și sufletească a bătrânilor. Pe lângă aceste sfaturi utile, vârstnicii au ocazia să socializeze între ei și să servească o masă caldă pregătită de angajații asociației și de voluntari.

Proiectul „Adoptă un bunic” îi ajută pe vârstnici să iasă din monotonia zilelor de singurătate, prin organizarea diverselor evenimente pentru a marca marile sărbători anuale cum sunt Paștele, Crăciunul și Ziua Internațională a Femeii. În preajma acestor zile, Oastea Domnului organizează întâlniri de film, scenete susținute de copiii și adolescenții din comunitate și mese festive. Pe lângă pachetul alimentar lunar, Oastea Domnului îi ajută pe bunici cu donații de medicamente, haine, încălțăminte, lenjerii de pat, lemne.



Doneaza