Cristina Buja - „Puterea intergeneraționalului este mai mare decât ar putea să își închipuie mulți dintre noi” | Fundația Regală Margareta a României
Cristina Buja - „Puterea intergeneraționalului este mai mare decât ar putea să își închipuie mulți dintre noi” | Fundația Regală Margareta a României
27362
post-template-default,single,single-post,postid-27362,single-format-standard,ajax_updown_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive,elementor-default,elementor-kit-28060

Cristina Buja – „Puterea intergeneraționalului este mai mare decât ar putea să își închipuie mulți dintre noi”

Cristina Buja – „Puterea intergeneraționalului este mai mare decât ar putea să își închipuie mulți dintre noi”

Cristina avea doar 14 ani când a înțeles ce înseamnă să te implici și să încerci să aduci o schimbare în bine în viața celor mai puțin norocoși. Atunci a început și experiența ei în domeniul neguvernamental, iar toate alegerile pe care le-a făcut ulterior, i-au construit parcursul profesional și au adus-o exact unde și-a propus să ajungă. Activitatea ei în cadrul Fundației a început acum 14 ani, din postura de voluntar. În tot acest timp, a crescut și s-a dezvoltat odată cu aceasta din poziția de asistent social, psiholog sau coordonator de proiecte. Crede cu tărie că relația între generații are o putere extraordinară și contribuie la o societate mai bună și mai frumoasă. Din 2018, Cristina este Director de programe și continuă să dezvolte proiecte intergeneraționale, să facă bine și să gândească mare.

  1. Povestește-ne un pic despre experiența ta în sectorul neguvernamental.

Experiența mea în sectorul neguvernamental a început în urmă cu 22 de ani, când familia mea a devenit din ce în ce mai mare și mai primitoare. Aveam 14 ani când părinții ne-au convocat la o ședință tradițională în bucătărie și ne-au anunțat că mama avea să devină asistent maternal într-o fundație. Pe scurt, am crescut acasă bebeluși abandonați în maternitate. Pentru mine așa început totul, crescând pui de oameni pentru care viața deja începuse cu durere. N-am înțeles, atunci, prea bine, cât de mult poate să îi ajute faptul că îi iubeam și le ofeream o familie. Am aflat apoi. Și am „câștigat” și doi frați care mi s-au lipit de suflet și au rămas în el.

La puțin timp am început să fac voluntariat la un centru de plasament din Brăila, cu câțiva prieteni, și am mai cunoscut o parte din lumea aceea întunecată. Cred că asta mi-am dorit de fapt, să aduc puțină lumină în viața lor. Încă am în minte acei copii care așteptau ziua de sâmbătă dimineața, când veneam noi, cu atât de mult entuziasm. Pentru că cineva le aducea eugenii, gume turbo, se juca cu ei, îi îmbrățișa și îi ajuta să își facă temele. Știu încă și numele băiețeilor cu care am lucrat. Îmi spuneau „mami”, iar eu mă bucuram atât de mult. Foarte târziu am înțeles cu adevărat lumea lor internă și nevoia lor de a avea o „mamă”, oricare ar fi ea.

  1. De ce ai început să lucrezi în acest domeniu și ce anume te motiveaza să continui?

Probabil pentru că am învățat încă de mică să fac asta, să vin în ajutorul celor din jurul meu. Când a trebuit să aleg ce vreau să mă fac când voi fi mare, am știut că vreau să continui să ajut oameni. Am studiat asistență socială și psihologie în paralel și de 14 ani sunt în această fundație. Aici este locul în care am crescut în ceea ce sunt azi. Am lucrat în toți acești ani cu copii din familii nevoiașe și familiile lor, cu tineri instituționalizați și postinstituționalizați, cu tineri artiști și cu persoane vârstnice. Și știu că am ales cel mai bun drum pe care aș fi putut să îl aleg.

Mă motivează mereu credința că putem să facem bine și că putem întinde o mână, și uneori două brațe, oamenilor care nici măcar o luminiță de speranță nu mai găsesc în viața lor

  1. Cum crezi că te-a schimbat faptul că lucrezi într-un ONG?

M-a modelat aș spune, de fapt. Crescând într-un mediu în care „a face bine” pentru cei în nevoie, a fost de fapt viața mea de zi cu zi. Lucrul într-un ONG m-a învățat cum să fac acest „bine” la maximum de potențial și apoi să îl multiplic și către alții. Mi-a dat o perspectivă de ansamblu asupra mediului în care trăiesc acești oameni, o perspectivă asupra luptelor lor interne, a posibilităților și resurselor pe care le au și cum putem noi, cei din exterior, să îi sprijinim real. Am trecut de la dorința de a ajuta la a o face „bine”.

  1. Care a fost traseul tău în Fundație și care este rolul tău acum?

Am început ca voluntar în urmă cu 14 ani. Am venit la facultate în București și mi-am dorit foarte mult să încep cumva să lucrez într-o fundație. Am fost mereu tipul de om cu o mie de planuri și pus pe acțiune. M-am informat, m-am prezentat la interviu și am fost selectată. După cum spune colegul meu, care atunci îmi superviza activitatea, am luat totul „foarte în serios”. După un an se deschidea un post de asistent social la care am aplicat. Am lucrat ca asistent social timp de 4 ani, la Centrul Comunitar Generatii. Centrul acesta a fost prima mea iubire în fundație. Am lucrat apoi tot la centru, ca psiholog, și ulterior l-am coordonat. Timp de 6 ani am coordonat diferite proiecte ale fundației, am trecut aproape prin toate, iar de 3 ani sunt Director de Programe.

  1. Ce îți place cel mai mult din ceea ce faci?

Să lucrez cu oamenii și să gândesc mare. Am trecut de la a lucra direct cu beneficiarii, la a gândi proiectele fundației în așa fel încât să ajutăm cât mai mult, mai integrat, mai profund. Nu este o echilibristică ușoară, dar atât timp cât îți place ceea ce faci, nimic nu mai pare greu. Și mie îmi place să fac asta. Am crescut cu fiecare rol pe care l-am avut în fundație. Din fiecare proiect, de la fiecare beneficiar și de la fiecare coleg am luat câte ceva bun pentru mine. Toate acestea m-au crescut și rămân profund recunoscătoare fundației și continui să mă simt extrem de norocoasă pentru faptul că acesta este locul meu de muncă. Nu mulți oameni au șansă de a iubi atât de mult ceea ce fac, eu o am.

  1. Care e cea mai dragă amintire profesională de când lucrezi în Fundație?

Îmi este foarte greu să aleg doar una, sunt atât de mulți ani cu atât de multe povești și amintiri pline de emoții. Au rămas în mine foarte multe momente în care am sărbătorit într-un fel sau altul succesul lor, bucuria lor pentru un an pe care îl încheiau cu 7 în loc de 5, intrarea la un liceu bun, taberele pentru acești copii care doar așa mai vedeau și altceva decât împrejurimile casei, zâmbetul vârstnicilor care nu mai trăiau în singurătatea lor, tinerii instituționalizați care își găseau la centru o familei, și multe altele. Puterea intergeneraționalului este mai mare decât ar putea să își închipuie mulți dintre noi. Pentru mine puterea aceasta este captată în povestea unei tinere de la Centru, fără familie, care își petrecea sărbătorile la masă, la doamna noastră voluntar vârstnic. Și-au unit singurătățile, ca să zic așa.

Printre cele mai emoționante amintiri rămâne și disticția pe care am primit-o de la Majestarea Sa, care m-a decorat anul trecut cu Medalia Custodele Coroanei Române „pentru contribuția semnificativă la transformarea Centrului Generații, gestionând dezvoltarea acestuia pentru a deveni un proiect intergenerațional”.

  1. Care au fost cea mai mare provocare și cea mai mare satisfacție din activitatea ta, de până acum, la Fundație?

Provocator a fost preluarea fiecărui rol în parte și satisfacția tot de aici a venit, din îndeplinirea fiecăruia cu responsabilitate și cu aceeași dorință de a crește proiectul respectiv. Satisfacție am simțit de foarte multe ori. Este un domeniu care te răsplătește des, pentru că vezi, simți, auzi tot binele pe care îl faci.

Poate că totuși cea mai mare satisfacție rămâne faptul că am reușit să transform Centrul Generații într-un proiect pe care, de câțiva ani, îl replicăm în toată țara. Până la urmă, toți vrem să ne asigurăm că suntem nemuritori lăsând ceva în urmă, nu !? 

  1. Care sunt valorile după care te ghidezi?

Să fim buni, atenți, empatici și dacă nu putem să facem bine, măcar să nu facem rău. Îmi doresc să las în urmă o lume măcar un gram mai bună decât cea de azi și vreau să aduc în sufletul fiecăruia speranța că viitorul poate fi mai bun decât trecutul pe care l-au trăit.

  1. Ce hobby-uri ai si ce ți-ai dori să faci pe plan personal și nu ai reușit încă?

Îmi place să citesc, să scriu și să dansez. Și îmi plac jocurile de societate pe care le joc cu băiețelul meu, întinși pe covor. Mai nou se pare că îmi place și snowboarding-ul, deși dacă mă întrebai acum 4-5 luni ți-aș fi spus că eu nu mă urc pe o placă în veci, mai bine citesc o carte la cabană. Dar cabanele s-au închis și băiețelul meu schiază, așa că am avut suficientă motivație să încerc. Așa m-am îndrăgostit de aruncat pe pârtie cu placa, cum îmi place mie să spun. Ca planuri personale, singurul pe care îl am pentru viitorul apropiat este să mă bucur de viața pe care mi-am creat-o.

  1. Ce planuri ai pentru 2021?

Am în plan să mă bucur de toată munca de până acum. Ultimii ani au fost alerți, tensionați, cu multe schimbări, parcă nu am avut suficient timp să mă opresc și să mă bucur de toate lucrurile pe care le-am realizat din punct de vedere profesional. Am în plan să scriu mai multe cărți pentru copii și să dezvolt și alte proiecte pe care le coc acum în minte. Am rămas în continuare tipul de om care are multe planuri și visează mare și le voi lua pe fiecare pas cu pas.



Doneaza