O nouă colecție de lucrări ale bursierilor „Tinere Talente” - Expoziția „Jurnal de Viață” la Muzeul Municipiului București | Fundația Regală Margareta a României
O nouă colecție de lucrări ale bursierilor „Tinere Talente” - Expoziția „Jurnal de Viață” la Muzeul Municipiului București | Fundația Regală Margareta a României
Evenimentul Jurnal de viață face parte dintr-o serie de acțiuni prin care 30 tineri talentați, artiști vizuali și muzicieni, aflați la începutul carierei, sunt promovați și susținuți în dezvoltarea și manifestarea lor artistică de Fundația Regală Margareta a României și partenerii săi. Evenimentul are un caracter intergenerațional, expoziția tinerilor artiști fiind completată de lucrări realizate de Ileana Dana Marinescu, mentor în cadrul programului Tinere Talente. Ileana Dana Marinescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, are o îndelungată și bogată activitate expozițională în galerii din România și din străinătate, iar lucrările sale se găsesc în colecții private din lumea întreagă. Lucrările expuse în aer liber la Casa Filipescu-Cesianu, realizate prin diferite tehnici – pictură, colaj, fotografie, instalații artistice au la bază reprezentarea simbolistică a senectuții, pornind de la poveștile de viață ale seniorilor din programele Fundației, documentate de tinerii artiști. O expoziție care sparge barierele prejudecăților dintre generații și care aduce în atenția publicului culorile vârstei înaintate.
fundația, regală, margareta, muzeu, bucurești, tinere talente, expoziție, artă, artiști, uniunea artiștilor plastici, Filipescu-Cesianu
29722
post-template-default,single,single-post,postid-29722,single-format-standard,ajax_updown_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive,elementor-default,elementor-kit-28060

O nouă colecție de lucrări ale bursierilor „Tinere Talente” – Expoziția „Jurnal de Viață” la Muzeul Municipiului București

O nouă colecție de lucrări ale bursierilor „Tinere Talente” – Expoziția „Jurnal de Viață” la Muzeul Municipiului București

În perioada 04 aprilie – 15 mai 2022, Fundația Regală Margareta a României împreună cu Muzeul Municipiului București prezintă publicului iubitor de artă o nouă ediție a expoziției  Jurnal de viață o expoziție de arte vizuale realizată de bursierii programului național Tinere Talente, ediția 2022. Lucrările sunt expuse în aer liber la Casa Filipescu-Cesianu, din Calea Victoriei 151.

Evenimentul Jurnal de viață face parte dintr-o serie de acțiuni prin care 30 tineri talentați, artiști vizuali și muzicieni, aflați la începutul carierei, sunt promovați și susținuți în dezvoltarea și manifestarea lor artistică de Fundația Regală Margareta a României și partenerii săi. Evenimentul are un caracter intergenerațional, expoziția tinerilor artiști fiind completată de lucrări realizate de Ileana Dana Marinescu, mentor în cadrul programului Tinere Talente. Ileana Dana Marinescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, are o îndelungată și bogată activitate expozițională în galerii din România și din străinătate, iar lucrările sale se găsesc în colecții private din lumea întreagă.

Lucrările expuse în aer liber la Casa Filipescu-Cesianu, realizate prin diferite tehnici – pictură, colaj, fotografie, instalații artistice au la bază reprezentarea simbolistică a senectuții, pornind de la poveștile de viață ale seniorilor din programele Fundației, documentate de tinerii artiști. O expoziție care sparge barierele prejudecăților dintre generații și care aduce în atenția publicului culorile vârstei înaintate.

Mărturiile aduse de istoria orală povestită de fiecare vârstnic, lucrurile pe care aceștia le păstrează, hainele pe care le poartă, până și obiectele de pe masa lor devin reprezentări simbolice în lucrările artiștilor, povestind vizual cine sunt și de unde vin aceștia. Integrând aceste concepte și simboluri, artiștii își expun viziunea asupra vieții seniorilor, călătorind din trecut până în prezent, punând în evidență experiențele, trăirile și amintirile acestora.

Colecția de lucrări Jurnal de viață va fi expusă în aer liber, pe gardul Casei Filipescu-Cesianu, parte din Muzeul Municipiului București, de-a lungul a 35 metri de trotuar, pe Calea Victoriei nr. 151 din București, și va putea fi astfel vizionată la orice oră, de orice trecător. Expunerea stradală a creațiilor realizate de tinerii artiști reprezintă o modalitate inedită de transpunere către public a mesajului lor artistic de solidaritate și admirație pentru cei care au experimentat viața până la o vârstă înaintată.

Profilele bursierilor care expun lucrări în cadrul expoziției Jurnal de Viață pot fi consultate aici.

În urma unei proces complex de selecție, realizat de un juriu de specialitate compus din personalități din mediul artistic și academic, 30 de artiști cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază la instituțiile de învățământ vocațional din țară și care nu dispun de resurse financiare, au devenit bursieri ai programului Tinere Talente, ediția 2022. Pe parcursul anului, aceștia beneficiază din partea Fundației Regală Margareta a României de burse, sesiuni de mentorat intergenerațional și masterclass-uri, precum și de acțiuni de promovare a actelor lor artistice.

Programul național Tinere Talente a debutat în anul 2008 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii modeste și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Tinere Talente a fost recunoscut ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, laureat la Gala Societății Civile în anii 2013 și 2015 și a primit locul al II-lea la aceeași categorie, în 2019. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.tineretalente.org.

Parteneri: Kaufland România

Sponsori: Globalworth Foundation, Kultho, B&B Collection, OSKAR, SofMedica – Life Saving Innovation, MedicHub, Enayati Medical City, Raycap

***

Despre Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București este un muzeu pavilionar în București, care reunește 9 muzee și case memoriale în prezent deschise vizitatorilor. Din MMB (Muzeul Municipiului București) fac parte – Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr. 2), Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26), Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu nr. 14A), Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bd. Lascăr Catargiu nr. 21), Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici” (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1), Muzeul de Artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck” (Str. Vasile Alecsandri nr. 16) și Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” (Str. 11 iunie nr. 36-38). MMB este un centru informațional, cultural și educațional, un centru activ al unei rețele de organizații. Muzeul este un punct de reper pentru comunitățile culturale din București, precum și pentru mediul academic și științific. Mai multe detalii despre activitatea MMB puteți afla accesând site-ul oficial al muzeului – www.muzeulbucurestiului.ro.



Doneaza