04 iun. Copiii sprijiniți de Fundație au fost sărbătoriți la Palatul Elisabeta cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Vineri, 1 iunie, copiii sprijiniți prin proiectele sociale ale Fundației au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului la Palatul Elisabeta în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române. La eveniment a participat și Alteța Sa Regală Principesa Maria, membru al Comitetului Director al Fundației.
Pentru a marca Ziua Copilului, în tradiția ultimilor ani, Fundația Regală Margareta a României le-a pregătit miciilor invitați surprize și momente speciale. Copiii au luat parte la întreceri sportive, ateliere de desen și pictură pe tricouri. În plus, copiii au avut ocazia să cunoască istoria Palatului Elisabeta, într-un tur ghidat prin spațiile pline de semnficații și istorie.
De-a lungul celor 28 de ani de existență, Fundația Regală Margareta a României a derulat programe menite să asigure copiilor drepturile fundamentale – la o viață alături de familia biologică, la îngrijire medicală sau la educație și dezvoltare. Fundația a înființat dispensare pediatrice în comunități defavorizate, programe de asistență și terapie psiho-socială pentru copii afectați de boli grave, programe de educație pentru sănătate și nutriție, centre pentru copii și adolescenți în dificultate, programe de educație parentală și integrare socială pentru familii, precum și Fondul Special pentru Copii pentru a preveni abandonul școlar.
Fondul Special pentru Copii este un program național de asistență socială și acces la educație în sprijinul copiilor aflați în situații de viață foarte dificile. Prin acest program, sunt ajutați copii aflați în contexte sociale precare, cu venituri reduse.
Proiectul Generații – Centrele Comunității transformă centre sociale de tip after-school în micro-comunități care implică copii, tineri și vârstnici pentru rezolvarea problemelor sociale. Toate acestea se întâmplă prin utilizarea metodologiei intergeneraționale, introdusă de Fundația Regală Margareta a României și prin implicarea actorilor locali.
Despre Ziua Internationala a Copilului
Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită în România și în alte aproximativ 50 de țări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului, bazându-se pe convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor, care reprezintă generația de mâine.