are plăcerea să vă invite la cea de a IX-a ediție a evenimentului:

Conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, organizată de Fundația Regală Margareta a României, este unicul eveniment din România care aduce în atenția publicului cele mai noi informații din domeniul senectuții. Ajunsă la a VI-a ediție, conferința are ca scop creșterea calității vieții persoanelor vârstnice prin promovarea celor mai inovative și eficiente soluții la nivel național și internațional care pot schimba situația vârstnicilor din România.

Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, celebrată în fiecare an de către Fundația Regală Margareta a României prin diferite acțiuni.

Conferința este creditată cu 2 credite profesionale pentru asistenții sociali înscriși în Colegiul National al Asistentilor Sociali.

Experți din sfera publică, socială sau medicală vor oferi cele mai actuale statistici despre populația vârstnică, vor împărtăși soluții inovative și eficiente, testate la nivel național și internațional, precum și exemple de bune practici în domeniul senectuții, care ar putea fi implementate și în comunitățile participanților la conferință:
• Tendințe și statistici actuale privind situația vârstnicilor din România
• Servicii de asistență pentru seniorii vulnerabili
• Oportunități de îmbătrânire activă

SPEAKERI ediția 2025

Conferința națională „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”, organizată de Fundația Regală Margareta a României, este cel mai longeviv eveniment din România dedicat specialiștilor în domeniul senectuții, care aduce în atenția publicului informații noi din domeniu.

Ajunsă la a IX-a ediție, conferința are ca scop creșterea calității vieții persoanelor vârstnice prin promovarea celor mai inovative și eficiente soluții la nivel național, care pot schimba situația seniorilor din România.

Conferința are loc cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice - 1 octombrie, celebrată în fiecare an de către Fundația Regală Margareta a României prin acțiuni diverse.

Experți din sfera publică, socială sau medicală vor oferi cele mai actuale statistici despre populația vârstnică, vor împărtăși soluții inovative și eficiente, testate la nivel național, precum și exemple de bune practici în domeniul senectuții, care ar putea fi implementate și în comunitățile participanților la conferință, precum:

• Fenomenul îmbătrânirii populației și situația vârstnicilor din România
• Măsurile guvernamentale privind protecția persoanelor vârstnice
• Raport privind impactul metodei intergeneraționale în Centrele Generații, la 10 ani de inovație socială
• Îmbătrânirea activă prin programe recreaționale susținute de voluntari în cămine
• Digitalizarea seniorilor
• Soluții privind îngrijirea la domiciliu și intervenția în situații de criză
• Topul nevoilor identificate în rândul vârstnicilor din România prin Telefonul Vârstnicului, linia socială gratuită lansată în urmă cu 10 ani
• Vârstnicii ca resursă pentru comunitate în cadrul centrelor intergeneraționale

AGENDA 2025

09:15
Înregistrarea participanților | welcome coffee
09:15
10:00
DESCHIDEREA CONFERINȚEI

Prezentarea conferinței
Mugurel Mărgărit – Director executiv al Fundației Regale (moderator și gazda evenimentului)

Mesaj de deschidere
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române – Președinte al Fundației Regale Margareta a României

Mesaj de întâmpinare
Petre-Florin Manole – Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

10:00
10:20
Lansarea Studiului ,,Modelul

intergenerațional ca soluție a incluziunii sociale a seniorilor și copiilor. Rezultate ale evaluării programului Centrele Generații 2015-2025


Daniel Arpinte – Cercetător științific, autor al studiului

10:20
10:40
VÂRSTNICII ROMÂNIEI – UNDE NE AFLĂM?


Strategia națională privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă 2023-2030

Gabriela Necșuliu - Șef serviciu, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității


Dialog: Îmbătrânire activă din perspectiva relațiilor intergeneraționale
Gabriela Necșuliu - Șef serviciu, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității
Daniel Arpinte – Cercetător științific, autor al studiului
Roxana Molocea – Coordonator program Telefonul Vârstnicului, Fundația Regală Margareta a României
Loredana Ivan – Profesor universitar, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) – Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Departamentul Comunicare
Sesiune întrebări & răspunsuri
10:40
11:20
Declarații de presă (10 min) | COFFEE BREAK ȘI NETWORKING
11:20
11:45
O VIAȚĂ MAI BUNĂ PENTRU SENIORII VULNERABILI

Telefonul Vârstnicului pentru o Bătrânețe Frumoasă
Cristina Ciupercă – Asistent social Telefonul Vârstnicului, Fundația Regală Margareta a României

Activități de îmbătrânire activă pentru seniori la Centrul de Zi

Helene Radu - Inspector de specialitate, Coordonator Centrul de Zi Alzheimer, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, București

Punți între generații

Daniel Drăgan – Fondator al Asociației „Voluntariat pentru Viață” din Mărășești

Campania „Adoptă un bunic”
Flavia Boghiu – Fondator al Asociației „Îngrijire Acasă” din Brașov

Sesiune întrebări & răspunsuri
11:45
12:35
COFFEE BREAK ȘI NETWORKING
12:35
13:00
OPORTUNITĂȚI DE ÎMBĂTRÂNIRE ACTIVĂ

Dialog: Viață activă până la o vârstă înaintată - clienți seniori
Valer Hancaș - Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România & Moldova
Marius Berca - Director Operațiuni, Christian Tour

Aplicații mobile de suport pentru îmbătrânire activă pentru seniori
Mihai PecaSpecialist în formare și certificare ICDL Romania

Trupa de seniori
Anamaria Pîslaru - Actor, coordonator Trupa de seniori - Teatrul Masca București


Învățarea fără vârstă
Violeta Pușcașu - Prof. universitar dr. Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați

Seniori cu Pasiuni
Mihai Dragomir - Membru fondator Asociația Mioritics Râșnov

Sesiune întrebări & răspunsuri

13:00
14.10
SĂNĂTOS ȘI RELEVANT LA ORICE VÂRSTĂ
Acad. dr. Georgeta Filitti - istoric, cercetător, publicist, scriitor și traducător, membru al Academiei Române
14.10
14:25
BUFET ȘI NETWORKING
14:25

Moderator și gazda conferinței Mugurel Mărgărit

Director executiv, Fundația Regală Margareta a
României

 

PARTICIPANȚI

Conferința este creditată cu 2 credite profesionale pentru asistenții sociali înscriși în Colegiul National al Asistentilor Sociali și este adresată specialiștilor în problematica vârstnicilor ce activează în:

  • ONG-uri din domeniul asistenței sociale
  • Instituții publice și autorități centrale și locale
  • Servicii de suport și medicale sau companii cu produse dedicate
  • Companii preocupate de seniori prin politica de CSR (Corporate Social Responsibility) sau ESG (Environment, Social, and Governance)

CE OFERĂ CONFERINȚA

  • 1 zi inspirațională cu soluții inovative și eficiente pentru seniori
  • speakeri – experți și practicieni naționali
  • 4 paneluri dinamice și interactive
  • oportunități de networking pentru participanți
  • 2 credite profesionale pentru asistenții sociali prezenți la eveniment, înscriși în CNASR 
RECITAL DE MUZICĂ CLASICĂ PENTRU SENIORII BENEFICIARI AI PROGRAMELOR DERULATE DE FUNDAȚIE

Recital susținut de către bursierii programului Tinere Talente pentru circa 120 de seniori beneficiari ai programelor sociale derulate de Fundația Regală Margareta a României: Telefonul Vârstnicului, Centrele Generații, Fondul pentru Vârstnici. Bursele Tinere Talente se acordă tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-24 ani, elevi și studenți la liceele și universitățile cu profil muzical și artistic, care provin din familii cu venituri mici. Inițiat în 2009, proiectul oferă tinerilor talentați sprijin complex, relevant și constant, prin burse, mentorat și promovare, fiind considerat azi cel mai bun program de artă și cultură din România.
09:30 – 18:30 EXPOZIȚIA INTERGENERAȚII – foaierul Sălii Media

Instantanee surprinse la Clubul Generații din București - sectorul 6, precum și la Centrele Generații din țară, unde seniorii sunt voluntari pentru copiii din familii defavorizate. La acestea se adaugă lucrări realizate de tineri artiști vizuali din programul Tinere Talente, care au la bază reprezentarea simbolistică a senectuții, pornind de la poveștile de viață ale seniorilor beneficiari ai serviciului social Telefonul Vârstnicului.

EDIȚII PRECEDENTE

Intră în atmosfera edițiilor anterioare: 

Vizionează înregistrări ale prezentărilor și dezbaterilor pe canalul YouTube al Fundației:

 

*** Pentru vizionarea tuturor intervențiilor din cadrul conferinței din 2024, vă invităm să accesați canalul YouTube al Fundației Regale.

#BunePracticipentruBatraneteFrumoasa2025

 

         Urmărește-ne pagina evenimentului sau în social media, pentru noutățile ediției și surprizele              pe care le pregătim.

Sponsori programe dedicate vârstnicilor

;